Teama

Tresar...cu ochii speriati ma uit in jur,vad doar o banca prafuita pe care stau,dezordonate,amintirile.Cobor incet privirea,de teama necunoscutului in care ma aflu si nu gasesc nimic decit picioarele mele incolacite care cautau o sursa de caldura.Era totul alb si nimic nu se vedea in zare.Nu departe,insa,gasesc casa mea,pritenii,parintii..intreaga lume in care am trait pina de curind,pentru ca acum imi par aceste locuri prea straine.Vad un peisaj sec care nu-mi trezeste absolut nici un sentiment,sufletul,parca,raminind intr-o stare de somnolenta si nu reactioneaza la nimic.Mi-e teama de aceasta indiferenta a corpului meu,de aceasta distanta dintre mine si universul in care traiesc..O clipa mi-a fost de ajuns sa inteleg cum e sa traiesti departe de amintiri,abia acum sint constienta de valoarea acestora.Mi-e teama sa nu le pierd definitiv...

Inconstienta

In minte se duce o lupta continua..se aud doua glasuri enervante..ele imi controleaza miscarile,reactiile si nu mai sunt responsabila de ceea ce fac.Speriata si foarte confuza,ma culc pe o margine de pat,nu-mi misc capul ca sa aud,in tacere,ce forfota au stirnit cele doua in cutia craniana=cimp de lupta.Fac o miscare neinsemnata cu miina sa plece,sa ma lasa in pace,dar e imposibil.Incerc sa ma gindesc,sa rationalizez teama si sa respir adinc,dar nici un folos din moment ce vocile detin controlul  deplin asupra gindirii mele.Ma apuca un somn infernal..si cu o indiferenta aparenta,inchid ochii.Obosita de atita zgomot ,vreau sa ies din propria fiinta,sa ma indepartez,insa imposibilul ma oboseste.Ma epuizeaza..Conflictul lor ma sfisie ,deoarece e reluat mereu...Ma aflu intr-o stare de inconstienta totala..sunt confuza..nu-mi inteleg vina..
Nu am scapare,pina cind nu voi gasi o impacare pentru cele doua voci....ura si dragostea.

So true..

Autocontrol

Cind simti ca ajungi la un moment limita ,cind esti sleita de puteri sa pasesti inainte,apasa peste tine o greutate prea mare..Circumstantele te imping sa zici STOP,sa te opresti si sa cedezi timpului care alearga inainte.Atunci nu-ti vine decit sa te arunci intr-un gol imens,unde sa ramii singura,intr-un loc necunoscut in care sa poti,in liniste,sa te gindesti ce nu ai facut corect sau ce au gresit ceilalti.Atunci cind fericirea ta proprie si interiorizata depinde de atitudinea persoanelor din jur(si mai ales cele apropiate),iti vine sa lasi totul balta,sa stergi pelicula amintirilor din mintea ta si sa-ti creezi o proprie lume in care este loc doar pentru tine.O durere impartasita altora e si mai dureroasa,de aceea e necesara o camuflare a propriilor sentimente. Se presupune ca inchistarea sufleteasca si lipsa de intelegere a omului pot sa distruga orice si uneori este prea tarziu sa realizam ca am
distrus tocmai ceea ce ne trebuia,dar nu e adevarat din moment ce m-am convins de asta.As zice ca mai corect
 ar fi un autocontrol care te ajuta sa depasesti momentele triste din viata ta de una singura,raminind,astfel o luptatoare care mereu stie sa-si pastreze pozitia in ciuda oricaror circumstante. 

Un dor continuu

E greu sa uit un moment de fericire,de o plina euforie,pentru ca mereu se afla in suflet,e o amintire care mai devreme sau mai tirziu imi trezeste aceleasi sentimente..sau chiar si mai puternice,de o intensitate mult mai mare ,deoarece e traita a 2-a oara.

Dar e foate greu atunci cind amintirea nu mai poate fi retraita,cind stiu ca tot ce-a fost in trecut nu mai exista acum si imi este greu sa intorc capul in fata,sa merg pe o carare de banuieli si incertitudini.Imi este dor de amintire si inconstient,sufletul este cuprins de un tremur,de o teama si un frig launtric insuportabil.

Este un dor continuu..ce ma face iresponsabila de faptele,reactiile si sentimentele mele.Nu mai sunt cuvinte,ci doar o bataie sacadata a inimii obosita de atita dor...